Trei TIR-uri s-au ciocnit pe DN 7. Doi șoferi sunt răniți grav

Trei TIR-uri s-au ciocnit pe DN 7. Doi șoferi sunt răniți grav

Accidentul a avut loc într-o curbă deosebit de periculoasă de pe DN 7, în zona localității arădene Milova, unde șoferul ceh al unui TIR care circula dinspre Deva spre Arad a pierdut controlul volanului și autotrenul a intrat pe contrasens, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Biroului de presă al Poliției Județene Arad, șoferul ceh circula cu viteză neadaptată la drumul alunecos, în condițiile în care ploua.

„Șoferul frânase în curbă, iar remorca a intrat în balans și a lovit lateral un TIR care circula din sens opus. Ulterior, același automarfar a lovit un al doilea TIR de pe contrasens, însă frontal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Arad, Ovidiu Liber.

Cele două TIR-uri lovite pe contrasens aparțin unei firme din Ungaria și transportau oglinzi și sticlă, iar șoferul ceh transporta materiale textile.

Potrivit polițiștilor, șoferul vinovat și cel din al doilea TIR, lovit frontal, au suferit răni grave, fiind transportați la Spitalul Județean cu două ambulanțe.

Medicii spitalului afirmă că ei au fracturi, leziuni interne și externe, dar sunt stabilizați hemodinamic.

În urma accidentului, traficul pe DN 7 a fost blocat timp de două ore, iar la ora transmiterii acestei știri se circulă, alternativ, pe una dintre cele două benzi ale șoselei.

Polițiștii spun că traficul va fi reluat în condiții normale în jurul orei 13.00, după ce TIR-urile avariate vor fi îndepărtate de pe carosabil.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu